Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, și fostul viceprimar al urbei, Nicolae Dicu, au fost protagoniștii unui dosar penal care a avut ca finalitate condamnarea celor doi la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. Judecătorii Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat pe Mircia Gutău la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi la aceeași pedeapsă pe Nicolae Dicu, acuzat de complicate la luare de mită.
La vremea când cei doi edil au fost arestați au fost opinii contradictorii. Unii jurau pentru nevinovăția celor doi, alții erau convinși că Gutău și cu Dicu au cerut și primit mită. O parte a ziariștilor care au avut acces la documentele pe care s-a bazat rechizitoriul au considerat că acțiunea este una cu iz politic. Stenogramele interceptărilor din timpul documentării juridice sunt cel puțin suspecte. După ceva timp în arest preventiv cei doi au fost puși în libertate. La scurt timp Gutău a candidat din nou la funcția de primar și a câștigat detașat. După un proces ce a durat mai bine de doi ani și după ce două instanțe au achitat pe cuplul Gutău-Dicu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că cei doi sunt vinovați. În acest moment orașul Râmnicu Vâlcea este condus de un viceprimar, iar în cel mult 90 de zile se vor organiza alegeri pentru funcția de edil șef.

Lista documentelor din Dosarul Mafiei Pădurilor
number of view: 206

La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul societăţii Cozia Forest din Râmnicu Vâlcea, a avut loc prezentarea oficială a Fundaţiei „Guard Forest” Vâlcea, prezentarea fiind făcută de către ing. Gheorghe Deaconeasa, preşedintele fundaţiei. De curând, Fundaţia „Guard Forest” a obţinut în administrare-custodie Situl Natura 2000 Parâng ce cuprinde o suprafaţă de circa 30.000 de hectare. Detalii pe 