Archive for the ‘Politică’ Category
„Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizie luată ca urmare a constrângerilor bugetare impuse de situaţie economică actuală”, a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit actului normativ, plata sumelor prevăzute prin Read the rest of this entry »

primarul comunei, Ion Buşagă
Localnicii din comuna Berislăveşti s-au adunat cu mic, cu mare, duminică, 16 mai, şi au participat la ediţia I a „Zilei comunei Berislăveşti”. s-a întrecut pe sine în organizarea acestei zile, invitaţii şi locuitorii comunei participând la două inaugurări şi un spectacol extraordinar de muzică şi dans.
După slujba de duminică, oficiată de preoţii din localitate, moment în cadrul căruia a fost oficiată şi slujba de reînoire a jurămintelor a peste 50 de cupluri care au sărbătorită 50 de ani de la căsătorie, bersilăveştenii s-au îndreptat către noua fabrică de lapte a primăriei, situată în satul Stoeneşti, unde a avut loc inaugurarea oficială. Un deputat, un senator, ambii liberali, vicepreşedintele social democrat al Consiliului Judeţean Vâlcea şi preşedintele TSD Vâlcea au fost invitaţii de rang care au asistat la eveniment. Clădirea a fost sfiinţită, apoi s-au putut vizita încăperile, iar deputatul Cristian Buican le-a explicat celor interesaţi ce reprezintă Read the rest of this entry »
Primul-ministru Emil Boc a condus şedinţa Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale. Premierul Emil Boc a cerut ca până miercuri să fie pregătit un pachet legislativ cuprinzând măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale, astfel încât în şedinţa de guvern săptămânală acest pachet să fie discutat în primă lectură.
De asemenea, şeful Executivului a cerut să fie luate măsuri ferme de organizare pentru combaterea acestui fenomen şi să fie schimbate, „fără somaţie”, Read the rest of this entry »
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că nu va fi prezent în Sala Polivalentă, la returul finalei Ligii Campionilor dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborg şi că va urmări competiţia la televizor.
„Nu, nu merg, pentru că am văzut discuţiile legate de cum nu mai încăpeau de oameni politici, şi am zis că îl văd la televizor, cum l-am văzut şi pe celălalt”, a declarat pentrru Agerpres preşedintele. El a mai precizat că îşi doreşte mult ca handbalistele să câştige. Potrivit presei centrale, consilierul de stat pe probleme de sport al preşedintelui, Mariana Bitang, a declarat la sfârşitul lunii aprilie că Traian Băsescu va fi prezent Read the rest of this entry »
Plenul Senatului dezbate, luni, moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi „Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români!”. Alianţa politică PSD+PC a anunţat, miercurea trecută, introducerea acestei moţiuni, prin care solicită demisia ministrului Apărării, Gabriel Oprea, transmite Agerpres. Social-democraţii îl acuză pe ministrul Apărării de declaraţii „dinadins ambigue şi foarte calculate” în plenul Senatului, la Guvern, dar şi la Cotroceni pe tema pensiilor militarilor. Potrivit PSD+PC, legea Read the rest of this entry »
Social-democraţii ar putea decide ca în toamna acestui an să schimbe Congresul dedicat modificării Statutului formaţiunii, într-unul de alegeri, au declarat pentru Agerpres, surse din conducerea PSD. Odată cu adoptarea noului statut al formaţiunii social-democrate, vor fi necesare alegeri pentru funcţiile nou-înfiinţate – prim-vicepreşedinte sau, dacă va fi cazul şi pentru vicepreşedinţi aleşi în acest moment politic. În niciun caz, însă, nu este vizat scaunul de lider al PSD, au subliniat sursele citate.
La ultimul Congres al formaţiunii social-democrate desfăşurat pe 20 februarie, a fost adoptată o singură modificare a Statutului PSD – alegerea candidaţilor prin vot direct, individual, astfel încât cei 15 vicepreşedinti sa fie aleşi politic, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute. Pe de altă parte, conducerea PSD ar putea discuta la şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului de luni despre unele organizaţii judeţene, ‘unde sunt unele probleme’, au mai spus sursele social-democrate. Este vorba despre Buzău, Olt, Giurgiu, Alba şi Arad.
Conferinţa de alegere a conducerii Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), noua formaţiune politică înfiinţată de deputatul Gabriel Oprea, s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă la Cercul Militar Naţional. Lucrările reuniunii, la care au participat aproximativ 300 de delegaţi, au loc cu uşile închise, accesul presei nefiind permis, transmite Agerpres.
Din structura de conducere a UNPR ar putea face parte Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Neculai Onţanu şi Gabriel Oprea. Lansarea oficială a noului partid a avut loc sâmbătă după-amiază, începând cu ora 14.00, în Piaţa Revoluţiei. Evenimentul s-a încheiat seara cu un impresionant foc de artificii, după cum au anunţat organizatorii.
Prefectura judeţului Vâlcea a postat pe pagina sa oficială raportul Corpului de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor cu rezultatul verificărilor aspectelor sesizate în petiţia nr.249680/2010, de către preşedintele Biroului Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Locală, Răzvan Claudiu Bordeanu. Documentul poate fi consultat aici.

Ion Cîlea
Comunicat de presă
Consecvent ca întotdeauna spiritului fair-play, doresc să–l felicit pe domnul Romeo Rădulescu pentru câştigarea mandatului de primar al municipiului Rm. Vâlcea, după desfăşurarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor parţiale de duminică, 25 aprilie a.c., şi să-i urez succes în misiunea deloc uşoară pe care i-au încredinţat-o cetăţenii cu drept de vot din capitala judeţului nostru.
Între reprezentantul PD-L la funcţia de prim edil al municipiului, Romeo Rădulescu şi candidatul cu care PSD a intrat în această competiţie, Remus Grigorescu, a avut loc Read the rest of this entry »

Subprefetul demisionar
În această dimineaţă, Marius Adrian Burlănescu şi-a înaintat demisia din funcţia de subprefect al judeţului Vâlcea. Acţivitatea sa în cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Vâlcea va înceta după îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege în acest caz.
„Am venit aici anul trecut pentru a-mi pune la dispoziţie experienţa managerială şi cred că în intervalul în care am ocupat funcţia de subprefect mi-am făcut datoria. Gestul meu nu are nicio conotaţie politică, nu am alte motive decât dorinţa de a mă întoarce în domeniul economic”, a precizat Adrian Burlănescu pentru editie.ro.
Adrian Burlănescu are 31 de ani, este inginer, iar până în octombrie 2009, a fost manager general al Societăţii Hervil din Râmnicu Vâlcea, agent economic specializat în producţia de pompe şi echipamente hidraulice.

Romeo Rădulescu
Democrat liberalul Romeo Rădulescu a întrunit 55% din voturile exprimate, pentru funcţia de edil al municipiului, după numărarea buletinelor din 80 de secţii de votare dintre cele 87 existente, potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC), transmite Agerpres. Contracandidatul său, social-democratul Remus Grigorescu, a obţinut 45%. Aceleaşi procente le indică şi numărătorile paralele efectuate de organizaţiile PDL şi PSD. În Râmnicu Vâlcea s-au prezentat la urne 35.303 alegători, reprezentând un procent de 35, 04%, conform BEC. În primul tur, democrat liberalul Romeo Rădulescu obţinuse 48,84% iar social-democratul Remus Grigorescu 30,93%. Rezultatele finale vor fi comunicate de Biroul Electoral de Circumscripţie în cursul zilei de luni.
number of view: 285
Peste o sută de mii de cetăţeni cu drept de vot din municipiul Râmnicu Vâlcea au revenit, duminică, la urne pentru a-şi alege primarul, în cel de-al doilea tur de scrutin, după ce edilul Mircia Gutău a fost arestat şi condamnat pentru fapte de corupţie, iar postul a fost declarat vacant, transmite Agerpres. În cursa finală pentru funcţia de edil al municipiului au rămas, după alegerile din 18 aprilie, primarul interimar Romeo Rădulescu (PDL) şi fostul prefect de Vâlcea din 2009, Remus Grigorescu (PSD). După primul tur, Romeo Rădulescu a obţinut 48,84% iar Remus Grigorescu – 30,93%. Cele 97 de secţii de vot se vor Read the rest of this entry »






La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul societăţii Cozia Forest din Râmnicu Vâlcea, a avut loc prezentarea oficială a Fundaţiei „Guard Forest” Vâlcea, prezentarea fiind făcută de către ing. Gheorghe Deaconeasa, preşedintele fundaţiei. De curând, Fundaţia „Guard Forest” a obţinut în administrare-custodie Situl Natura 2000 Parâng ce cuprinde o suprafaţă de circa 30.000 de hectare. Detalii pe 





